Eu..al meu...insami

Pacat de ea .

Am atatea sa spun si in acelasi timp nimic.Il vreau pe el si nu vreau nimic.Ma doare....si nu mi pasa.Il caut...dar nu vreau sa l gasesc.Sper....dar nu mai astept nimic.Plang...dar sunt goala pe dinauntru.Sufar...si totul e atat de departe.Amagire...asta e tot ce mi a dat el.Emotzii...inca invatz sa le accept.Somnul...piere odata cu zorii diminetzii.Cuvintele...imi raman infipte in gat.Sentimentele...imi inunda corpul,iar ratiunea ma bate la cap sa o bag in seama.Sunt atat de vulcanica incat de multe ori gresesc.Temperament nefericit intr o copila care inca incearca sa se descopere pe ea insasi.Si atat de multe trairi ce imi inunda mintea incat nu stiu careia sa i dau mai intai atentzie.Merit mai mult...asta imi spun de fiecare data.Am invatzat sa ma incurajez singura.Am acceptat ca soarta nu e asa darnica cu mine....se pare ca ma lasa pe ultima suta de metrii.Probabil trebuie sa ma mai maturizez ca sa inteleg cu adevarat tainele fericirii mele.Dar se lasa atat de asteptata incat rabdarea mea incepe sa dispara.Dar ce pot sa fac?Se pare ca nimic...sunt o umila fiintza ce cerseste o viata a unui om normal.O viatza in care sa ma bucur si sa rad,o viatza in care sa iubesc si sa simt,o viatza in care noaptea ma face sa am emotzii.Ma doare sufletul,si din nou vrea sa iasa din mine.Macar de as avea tupeul sa pun punct.Dar nu am.Vreau sa fiu curajoasa incat sa ma bat cu diavolii vietzii,sa pot vedea raza de lumina dupa fiecare greutate a inimii mele.Saraca inima...oare cat potzi sa mai induri?Oare cat mai ai pana te umplii si dai afara toata ura pe care ai strans o de a lungul timpului?Au fost atat de multe inceputuri in ultima vreme incat cred ca inca unul nu mai are rost.Inceput.....atat de frumos suna,dar cat de greu este sa creezi unul.

Si marea....marea m-a prevestit pentru ceea ce urma sa se intample.Dar eu nu am vrut sa o ascult....nu am avut urechi si ochii pentru ai da atentzie.A fost singura careia chiar i-a pasat.Dar eu...am fost oarba ca deobicei.Niciodata nu cred ca am sa mi invatz lectzia.Vreau sa castig razboiul chiar daca in atatea batalii am fost infranta.


Si doare.....si strig in zare....
Si nimeni nu ma aude....durerea din nou patrunde............

Final fara rost

Cred in iubire...cu adevarat.Insa asta am sa o stiu doar eu.Nu am sa dau cuiva ocazia pentru a ma rani.De ce as impartasii cu cineva ideiile in care doar eu ma cufund?Sunt capabila sa simt si sa ofer dar de ce as face o cand in jur exista numai rautate?Oamenii stiu doar sa arunce in jurul lor cu suferintza,putini sunt aceia care pot oferii un sentiment inaltzator fara a cere ceva in schimb.Totul are un pretz in lumea asta,pana si dragostea...pai si atunci de ce as impartasii cu cineva o dragoste in care poate el imi va cere un pretz pentru a o oferii?Nu e bine sa ma ascund,stiu...dar ce altceva sa fac cand in jurul meu vad ceea ce vad?Vreau sa iubesc...dar de ce sa o fac?Zicea cineva candva o vorba "Intr o relatzie puterea o are acela caruia ii pasa mai putin"...insa puterea iti aduce fericirea?Esti fericit atunci cand vezi omul langa care traiesti cum tremura la fiecare atingere a ta iar tu nici macar nu simtzi?Ne mintim fara a avea un motiv,ne mintim din nevoie.Din nevoia pentru care traim,din nevoia pentru a nu fii ranitzi.Purtam niste masti si jucam o piesa de teatru fara Happy End.In loc sa traim simplu si frumos,ne complicam pentru a traii complex.Si care e multzumirea atunci cand te trezesti singur si nu ai o persoana pe care sa o strangi in bratze atunci cand adormi?Eu m-a feresc de singuratate ca de dracu....dar parca tot mai bine imi e singura,am totul si in acelasi timp nu am nimic.Incerc sa cred in ceva ce incepe sa se construiasca incet incet,dar mie teama.Nu vreau sa ma trezesc intr o zii ca visul de vara a luat sfarsit.Nu vreau sa mi dezghetz sentimentele pentru ca mai apoi sa mi fie aruncate in vant.Cum pot avea incredere?Cum o pot capata?Vreau sa cred,vreau sa cred in ceea ce poate fii frumos.Vreau sa cred ca o sa existe diminetzi in care ma trezesc cu el langa mine,iar eu sunt fericita si simt.SIMT ceea ce ar fii trebuit sa cunosc si eu pana la varsta asta.Sau oare ma grabesc?Nu vreau sa l mai compar pe el cu celalalt.Vreau sa dispara tot din mintea mea pentru un nou inceput.Logica vietzii este una foarte absurda.Te nasi,cresti,iubesti si suferi,imbatranesti si mori.Si finalul fericit....unde e?

Nori s-au adunat.....si nu stiu de ce timpul mi te a furat....Si vantul imi sopteste acum..."Nu mai e nimeni..esti singura pe drum".Iar e zii...dar ai plecat....pana si soarele s-a pierdut...iar in urma ta au ramas doar frunze calcate ce si au spus durerea la fiecare atingere.Ti a pasat?Ti a pasat cand ai sfasiat un suflet?Vorbele tale...au fost singura arma cu care m-ai putut ranii.E doar un joc prostesc pe care amandoi il creem fara sa ne dam seama ca ne provoaca suferinta.Geloasa....de fiecare data m-ai acuzat de acest lucru.Este o vina pe care ar trebuii sa o port?Invinuieste ma ca am sentimente pentru tine.....Acuza ma ca simt....loveste ma ca am recunoscut.Lacrimi in picaturi de ploaie....asta e tot ce mai pot sa ti mai ofer acum.M-ai secat pe dinauntru,mi ai furat suflarea....iar vinovata ma scotzi tot pe mine...Oare te mai gandesti din cand in cand la toate astea?Eu care vroiam intruna alt si alt decor,am picat singura in plasa care nu era intinsa pentru mine.Am vrut sa te intorc din drum,dar macar orgoliul mi a ramas intact si ma oprit sa ma injosesc in fatza unui suflet ce traieste doar din suferintza altora.

Inceput...

Am acceptat...in sfarsit am acceptat pe cineva in viatza mea,in sufletul meu.Am acceptat sa nu mai fiu singura,am acceptat sa incep o noua etapa a vietii mele.Mi a fost frica,am tremurat si mi a fost rau dar CRED,cred ca va fii bine.El mi a zis ca va avea rabdare,iar eu incerc sa am rabdare sa vad ce se intampla.Am sentimente,dar nu atat de intense.Astept,astept sa fiu purtata in voie pe noile cai ale vietzii ce mi se deschid in fatza.Si sper,asta conteaza,ca sper ca va fii bine.Am zis un da hotarat,cum nu am mai zis de multa vreme.Am considerat ca e vremea sa ma arunc in tornada vietzii fara sa ma gandesc la intrebari de genul "daca?","cand?".Ele sunt langa mine,fetele mele fara de care nu stiu ce m-as face.Mi au spus ca orice ar fii ele sunt aici.Iar EL,el pare genul de persoana care ma poate face fericita,care imi poate oferii ceea ce altzii au intarziat sa mi ofere.EL ma facut sa rad si mi a amintit cat de bine imi este langa cineva,EL ma facut sa ma simt in sigurantza cand eram doar noi 2 pe banca aceea luminata doar de luna.Am incredere ca am sa pot trece peste barajul ce mi a fost cladit incet incet in suflet.Amintirile...le las in voia sortzii,sa se duca undva departe unde nu le pot gasi prea curand.Sa ramana acolo si incet incet sa dispara,sa ramana doar o umbra a ceea ce a fost.Pastrez tot ce e frumos pentru ca doar asta ma face sa fiu mai buna,pentru ca stiu ca atunci candva am putut sa fiu tot pentru cineva si sa ofer ceea ce pana acum am refuzat.Pot sa ofer,si incerc din rasputeri sa o fac asa cum o faceam o data.Vreau ce e bine pentru mine.Si poate alaturi de EL chiar imi va fii bine.El face parte din trecut,prezent si cu incredere in mine,in el si in noi si din viitor.Am puterea sa simt ca lucrurile incet incet se aranjeaza.Iar durerile,pe zii ce trece sunt mai neinsemnificative.Incep sa uit,si asta e bine,incep sa treca si asta imi da putere.Si dc sa nu fie bine?Merit si sunt destul de constienta ca am asteptat destul printzul din povesti care a intarziat sa apara.Si EL,nu pare furtuna care sa ma nauceasca,ci linistea care sa ma trezeasca din lunga agonizare care a pus stapanire pe viatza si sufletul meu.Cerul imi surade,dupa atata timp gasesc un zambet in orice."Sa fie intr-un ceas bun!" imi spun acum la capat de drum si la inceput de altul.